Irigații
Sistemele de irigat au fost concepute pentru a uniformiza și eficientiza dezvoltarea spațiilor verzi.
Sisteme automate de irigat sunt amplasate sub nivelul solului, de unde duzele de stropit (microaspersoare tip pop-up) se ridică la suprafața sub presiunea apei numai în timpul funcționarii; la încetarea stropirii, acestea se retrag automat în pământ, făcând astfel posibilă utilizarea liberă a gazonului și tunderea acestuia.
Duzele se montează pe aspersoare reglabile astfel încât să se poate acoperi toate zona ce trebuie stropită. Funcționarea întregului sistem este dirijată de un panou de comandă corelat cu un senzor perceptiv la starea vremii.
Programarea regimului de stropire va lua în considerare starea vremii, precum și caracteristicile plantelor aflate pe suprafața deservita. În cazul ploilor, există un senzor de ploaie care oprește panoul de comanda şi implicit stropirea.
Sistemele de irigat oferă regularitate a udărilor, economisește consumul de apă, riscurile micotice de îmbolnăvire se reduc, iar timpul dumneavoastră alocat udării manuale poate fi înlocuit cu relaxarea în grădină.